GLOIRES d’ITALIE este o culegere de arii din opere italiene aparţinând secolelor XVII şi XVIII şi reprenzentă prin valorarea lor, capodoppere ale genului. Iniţial titlul precizează «  Collection de morceaux de théâtre, de concert et de chambre » – « Colecţie de piese de teatru, concert şi de cameră ». Prin noţiunea de teatru se înţelege muzică de şcenă, deci de operă.
Autorul care s-a îngrijit de culegerea şi de transcripţia pentru voce şi pian a acestor piese iniţial prevăzute pentru orchestră este François- Auguste GAVAERT, compozitor şi muzicoliog belgian născut în 1828 (an în care Schubert ne părăsea) şi dispărut în 1908 (anul naşterii a violonistului Stéphane Grappelli şi a marelui compozitor francez Olivien Messien).
Personal nu cunoşteam contribuţia sa în domeniul muzicii. Ïn aceeaşi periodă străluceau titani ai muzici prenumiţi de exemplu: Brahms (1833-1897), Chopin (1810-1849), Bizet (1838-1875), Piotr Illich Tchikovsky (1840- 1893). Mai ales imensul Richard Wagner (1813-1883), şi nu mai puţin important Giuseppe Verdi (1813-1901).

Căutând o biografie a compozitorului belgian, descopăr că urmare a unui concurs câştigat prin compozițiile sale, beneficiază de un premiu de călătorie de doi ani.  Pleacă în 1849. După o scurtă ședere la Paris, se îndreaptă spre  Spania și apoi spre Italia.

Câteva dintre compozițiile sale importante au fost produse la Paris, iar în 1867 l-a succedat lui Ludovic Halévy ca „maestru de cor” al Academiei de Muzică din Paris. În 1871, a fost numit director al Conservatorului Regal din Bruxelles. A fost, de asemenea, stăpânul capelei lui H.M. Regele belgienilor.
Dar deși a devenit un compozitor desăvârșit, a avut mai mult succes ca profesor, istoric, autor și lector de muzică. Rămâne o personalitate majoră în lumea muzicii.

În trecut, trecerea prin studiul culturii italiene, voiajul în ţara lui Dante constituia o etapă indispensabilă în formarea unui artist.
Scriitori ca Stendhal, pictori Jean-Baptiste Camille Corot, Jean-Auguste-Dominique Ingres, Joseph Eugène Lacroix, arhitecţi ca Jean-Laurent Legeay, Pierre-François-Léonard Fontaine s-au format astfel. Mergând în Italia reprezenta o provocare educațională. Șederea în Italia era un timp foarte important pentru a asimila o civilizație, istoria ei, influența sa, timpul esențial pentru construind ca artist.
Gravorii, pictorii și arhitecții plecau în peninsulă în tinerețe, unii de la vârsta de 17 sau 18 ani, cel mai adesea între 20 și 30 de ani. Rară încă în secolele al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea din cauza naturii sale periculoase și costisitoare, practica călătoriilor de instruire în Italia pentru artiștii străini a devenit din ce în ce mai sistematică de la mijlocul secolului al XVI-lea. Deja familiarizați cu vocabularul artistic al Renașterii italiene prin circulația gravurilor, artiștii decideau să se familiarizeze cu o cultură îndepărtată geografic pentru a înțelege un nou mod de pictură. Astfel, s-a născut Fiam-minghi – un termen folosit de italieni pentru a indica indiferent bărbații originari din provinciile din nordul sau sudul vechilor Țări de Jos – a denumit, în mod peiorativ în istoriografie, „romaniști” pentru că au întreprins călătoria. în Roma. Însă călărtoria în Italia contribuie la circulația modelelor din sudul Europei în nordul Europei. Unii au continuat să înființeze școala în stilul lui Cravaggio în Utrecht. Roma a devenit un punct de întâlnire pentru artiștii din toată Europa în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

În ceea ce priveşte muzica, secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, educația sa fiind puțin instituționalizată, artiştii erau nevoiţi să călătorească pentru a urma pregătirea unui tutor, compozitor sau interpret. Iar Italia a fost atunci un far pentru mulți: Heinrich Schütz a mers la Veneția să-l vadă pe Giovanni Gabrieli, Haendel a stat la Roma și l-a întâlnit pe Corelli, Johann Christian Bach și Mozart au urmat învățăturile lui Giambattista Martini la Bologna.

Pentru a preciza conţinutul volumului Gloires d’Italie, reproduc sumarele celor trei volume. Sunt prezenţi compozitorii :   
Giulio Caccini, Giacomo Carissimi, Alessandro Stradella, Alessandro Scarlatti, Niccolo Jommelli, Domenico Cimarosa, Iacopo de Peri, Domenico Belli, Luigi Rossi, Antonio Lotti, Leonardo Leo, Gioacchino Cocchi, Angelo Tarchi, Arcangelo de Leuto, Francesco Cavalli, Legrenzi Giovani, Benedetto Marcello, Gianbattista Pergolesi, Adolphe Hasse, Giuseppe Manna, Marcantonio Cesti, Giovani Buononcini, Leonardo Vinci, Cristoforo Gluck, Baldassare Galuppi, Niccolo Picinni.
În ceea ce mă priveşte am studiat, cântat în examene sau în concerte ariile aproape tuturor compozitorilor citaţi. Fac excepţie Iacopo de Peri, Domenico Belli,  Angelo Tarchi,  Arcangelo de Leuto,  Giuseppe Manna, Baldassare Galuppi, Giuseppe Manna.

Dificultatea consistă în execuţia acompaniamentului la harpă. Piesele alese de Alm’artis au fost adaptate cu dăruire de harpista Marie Monique Popesco în funcţie de posibilităţile instrumentului său. Partiturile au fost scrise de Gavaert pentru voce şi pian, instrument cu mult mai multe posibilităti de redare ale armoniilor, ale jocurilor de execuţie, registrelor, cu sonorităţi mai bogate şi mai puternice.
Prin frumuseţea melodiilor italiene, expresivitatea câştigă însă o sensualitate, şi o sensibilitate nouă graţie harpei, ceea ce nu este puţin pentru a satisface exigenţele stilului belcanto italian (Stil de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice).

Am adăugat și câteva piese din secolul al XIX-lea: Assisa a un pi d´un salice, din opera Otello de Rossini (1816).
Trei melodii de Vicenzo Bellini: Il fervido desiderio, Dolente immagine, Vaga luna che inargenti.
Și compozițiile pentru harpă solo de Marie Monique Popesco: Facettes și Matinales.

Concert Alm’Artis – « Gloires d’Italie » – aprilie 2018, « Manifestation Culture au Grand Jour ».